Alimente și obiceiuri ce îmbunătățesc producerea de colagen

Colagenul este proteina ce asigură elasticitatea țesuturilor în corpul uman – pielea, cristalinul ochiului, articulații, mucoase ș.a. Acesta reprezintă 70% din totalul proteinelor pielii, ceea ce ne face să înțelegem cât de important este pentru menținerea tinereții tenului.

Este necesar de reținut faptul că ficatul este responsabil de producerea acestei proteine. Însă ne putem baza pe acest proces natural doar până la vârsta de 25 ani, după care se va observa o scăderea a producției de colagen. Totuși ne putem bucura în continuare de o piele fermă, o vedere bună și articulații flexibile dacă ținem cont de câteva sfaturi.

Hidratează-te eficient

Apa este un component de bază în construcția colagenului. Primul lucru ce îl putem face pentru sănătatea noastră este să ne asigurăm că consumăm necesarul zilnic de 2-2,5l apă curată. Starea de deshidratare contribuie la rigidizarea articulațiilor și la o scădere a producției de colagen – procese de care nu ne salvează nici cele mai scumpe suplimente. APA este sfântă!

Consumă alimente bogate în vitamina C

Vitamina C este foarte importantă pentru sintetizarea colagenului. O dietă bogată în ardei dulci, pătrunjel verde, citrice, kiwi, broccoli, salată verde, varză albă vor fi un real ajutor pentru menținerea tinereții pielii. În sezonul de toamnă o sursă foarte bună de vitamina C este cătina, mai multe găsești în articulul de aici.

Optează pentru alimente ce conțin Licopen

Licopenul este un antioxidant puternic ce protejează pielea de efectele razelor ultraviolete și susține producerea colagenului. Tomatele se consideră a fi o sursă bună de licopen, iar pentru o asimilare mai bună se recomandă să fie ușor gătite.

Ai grijă să îți iei doza de vitamina E

Vitamina E e cunoscută pentru efectul ei puternic antioxidant și previne procesele de distrugere a țesuturilor în urma interacțiunii cu radicalii liberi. Asigură o protecție bună colagenului. Uleiurile sunt cea mai bună sursă de vitamina E. Optează pentru uleiul presat la rece de floarea soarelui, avocado, migdale, gălbenuș de ou, ș.a.

Alimentele ce conțin Zinc să fie nelipsite în dieta ta

Zincul este unul dintre mineralele implicate activ în procesele antiinflamatoare naturale din organism. De asemenea, zincul accelerează vindecarea țesuturilor și susține regenerarea pielii și articulațiilor.

Și nu în utimul rând … Ai grijă să mergi devreme la culcare

Știm cu toții că între orele 22:00-00:00 se produce cea mai mare cantitate de hormon de creștere – cel ce este responsabil de ”repararea” țesuturilor noastre. Culcatul la o oră târzie este un obicei ce ne îmbătrânește.

Și dacă tot am vorbit despre ficat, evident – ai grijă de sănătatea acestui organ!

Ficatul este organul responsabil de aproximativ 500 reacții biochimice dintre care detoxifierea este cea care îl suprasolicită și îl ”secătuiește” de forțe. Stilul de viață modern și alimentația dezechilibrată duc la acumularea unei încărcături toxice în organism ce crează o presiune mare asupra ficatului. Este naiv din partea noastră să credem că nu e necesar să îi dăm câte o mână de ajutor periodic sub forma unui program de detoxifiere. Un ficat supraîncărcat cu toxine își va scădea și celelalte funcții – inclusiv funcția de producere a colagenului.

Sper că ți-a fost util acest articol, iar dacă ai nevoie de ajutorul unui nutriționist – dă-mi de știre!

Mă poți contacta folosind unul din butoanele de mai jos:

Vrei să afli mai multe despre cum să duci o viață sănătoasă? Lasă-mi adresa ta de mail și îți voi trimite cele mai noi articole de pe blog și materiale gratuite!

Poți urmări activitatea mea pe pagina de Facebook , Instagram sau YouTube. Mai multe despre mine găsești aici, iar aici poți urmări aparițiile mele în media.