Masa de sarbatoare fără indigestie și kg în plus

Sărbătorile de iarnă sunt așteptate de fiecare dintre noi cu mare nerăbdare. Totuși masa de sărbătoare continuă să fie în centrul atenției. Iată câteva sfaturi pentru a te putea bucura din plin de bunătățile gătite de sărbători fără indigestie și kg în plus.

NU petrece întreaga seară în jurul mesei

Din păcate, masa de sărbătoare ajunge să fie obiectul de interes principal în ziua de sărbătoare. Însă uităm că sărbătorile au menirea de a aduna împreună familia, prietenii și oamenii dragi. A petrece timp împreună, nu înseamnă doar să stăm la masă. Ideal ar fi să stăm o oră în jurul mesei, apoi să mergem în salon pentru a petrece timpul într-un mod activ. Putem depăna amintiri răsfoind albume cu fotografii sau organiza jocuri distractive.

Indiferent cât de sănătoasă este mâncarea ce stă pe masă, faptul că mâncăm încontinuu timp de 2-4 ore va perturba cu siguranță procesul de digestie. Stomacul nostru are nevoie de o pauză de 3-4 ore între mese pentru a reuși să finizese digestia alimentelor consumate. Dacă nu îi oferim îndeajuns timp, de fiecare dată când ingerăm un nou aliment stomacul va fi nevoit să ”recalculeze” necesitatea de a produce acid gastric în concordanță cu tipul alimentelor consumate.

Alege să pregătește mai puține feluri de mâncare

E bine să păstrăm tradițiile, însă ceea ce uităm să luăm în calcul este faptul că am tot adunat tradiții din diferite perioade de timp pe care le pregătim la o singură masă. E bine să ne reamintim că strămoșii noștri aveau o masă foarte modestă de Crăciun și ceea ce conta cu adevărat era spiritul sărbătorii, nicidecum mâncarea propriu-zisă.

Recomand ca pe masa de sărbătoare să avem doar 2-3 preparate principale din carne slabă sau pește și legume gătite, salate cu frunze verzi. Salatele cu maioneză și alte feluri de mâncare le putem lăsa pentru următoarele zile. Așa vom putea să ne bucurăm în fiecare zi de bucate delicioare diferite fără a face abuz în seara de Crăciun sau Revelion.

Fă-ți o listă de cumpărături

Risipa de mâncare de sărbători este un fenomen des întâlnit în țara noastră. Iar ofertele de sărbători ne atrag în capcana de a procura alimente de care nu avem nevoie sau într-o cantitate mai mare decât e necesar. Din nefericire, sunt și comercianți mai puțin onești ce profită de această perioadă pentru a vinde stocurile de alimente cu un termen de experirare scurt – un lucru deloc convenabil pentru noi ca consumatori.

Planificarea mesei de sărbătoare în avans ne oferă posibilitatea de a pregăti o listă concretă de cumpărături și să o urmărim cu strictețe. Aceasta ne va permite să avem grijă de bugetul familiei, dar și să prevenim aruncarea la coș a surplusului de mâncare.

Pregătește mâncare pe porții

Gospodinele doresc să impresioneze oaspeții cu feluri de mâncare care mai de care mai gustoase, însă rezultatul este unul mai puțin plăcut – indigestie, stare de greutate și lipsă de energie atât în seara de Crăciun/Anul nou, cât și în ziua următoare. Iar unii dintre noi ajung să cântărească cu 2-3 kg mai mult după finisarea acestui dezmăț alimentar.

Din aceste motive recomand să verificăm numărul de invitați înainte de a începe pregătirile și să facem o listă concretă de cumpărături exact cât avem nevoie, eventual cu 1-2 porții în plus. Cu siguranță nu va rămâne nimeni flămând.

Maioneza îngreunează procesul de digestie

Maioneza este un aliment ce conține o cantitate mare de grăsimi, indiferent de rețeta de pregătire a acesteia. Cunoaștem deja faptul că grăsimile prelungesc perioada de digestie a alimentelor cu 1-1,5 ore în plus. Iar dacă aceasta este adăugată în salatele ce conțin ingrediente consistente precum carne, salam, ouă, cașcaval, brânză – efectul final va fi o suprasolicitare a organelor digestive. Cei cu un foc digestiv mai slab au riscul de a suferi o indigestie. În cazul fericit, când reușim să digerăm aceste mâncăruri consistente, dezavantajul e că toată energia noastră se va concentra în procesul de digestie. Astfel se explică starea de moleșeală ce ne compleșește după o masă copioasă.

Cât mai multe legume coapte sau salate cu frunze verzi

Legumele conțin fibre și enzime necesare pentru susținerea procesului de digestie. Cu cât mai multe vom consuma, cu atât ne va fi mai ușor să digerăm. Deci, aici nu avem nici-o restricție. Putem folosi legume pentru ornarea platourilor mâncărurilor principale, ne vor ajuta să aducem mai multă culoare pe masa de sărbătoare.

Servește desertul ca masă separată peste 2-3 ore de la masa principală

Dulciurile și desertul se recomandă a fi consumate la o distanță de 1-2 ore după o masă consistentă. Această recomandare vine în baza faptului că zahărul tinde să fermenteze când stă prea mult timp în stomac. Senzația de ”prea plin” și balonare după masă ar putea să fie o urmare a consumului desertului imediat după masă.

Evită consumul băuturilor carbogazoase, a apei și sucurilor în timpul mesei

Lichidele consumate în timpul mesei diluează sucurile gastrice, ceea ce poate perturba sau prelungi procesul de digestie. O hidratare bună prealabil mesei de săbătoare va asigura tot necesarul de apă pentru producerea sucurilor digestive și ne va scăpa de setea ce apare de obicei în timpul mesei. În caz că totuși simți că îți este sete, se acceptă să consumi apă cu suc/felii de lămâie sau suc de roșii, grapefruit. Altfel, ar fi bine să te abții de la a bea sucuri de fructe, băuturi carbogazoase, ceai în timpul mesei.

Fructele se consumă ca gustare separată

Fructele sunt foarte importante pentru sănătatea tranzitului intestinal. Sunt o sursă bogată de enzime și fibre, însă trebuie să le consumăm între mese. Au nevoie de o perioadă scurtă de timp pentru a fi digerate. La fel ca și zahărul, fiind consumate în timpul sau după o masă copioasă tind să fermenteze în stomac.

Ai grijă de digestia ta!

Ideia principală cu care vreau să rămâi după citirea acestui articol este faptul că cel mai important este cât de bine reușim să digerăm ceea ce mâncăm. O mâncare pregătită corect nu ne este cu nimic de folos dacă nu reușim să o digerăm eficient. Dacă știi că suferi de pancreatită cu siguranță vei avea nevoie de un supliment de enzime digestive. Pentru susținerea focului digestiv recomand adăugarea ananasului în mâncarea cu carne, deoarece conține bromelaină – o enzimă ce ajută în digestia proteinelor. Un alt sfat ar fi să pregătești băuturi calde cu ghimbir, scorțișoară, lămâie. Consumate între mese, vor stimula procesul de digestie.

Alege să donezi mâncarea rămasă

Cu siguranță cunoști persoane mai puțin norocoase ce locuiesc în apropierea casei tale. Decât să păstrezi 2-3 zile mâncarea rămasă la frigider și apoi să o arunci la gunoi, mai bine fă-i cuiva o bucurie – donează mâncarea rămasă unui vecin.

Sper că ți-a fost util acest articol. În încheiere vreau să te anunț că am o ofertă foarte avantajoasă la programele de nutriție. 

Mai multe detalii găsești aici https://nutritiepentrusanatate.com/oferta-de-anul-nou/

Sărbători frumoase și un an nou plin de bucurii !