Ai auzit vreodată de noțiunea de ”ficat leneș”? Să știi că 9 din 10 persoane, inclusiv copiii, au un ficat leneș fără să știe aceasta. Cât de surprinzător nu ar părea, un ficat leneș este cauza a multor simptome precum afecțiuni ale pielii ca eczema, psoriazis, rosacea și acneea; acumularea în greutate; diabet de tip 2; sensibilitate la substanțe chimice și intoleranțe alimentare; astenie la schimbarea de anotimp; anxietate; depresie; vene varicoase; SIBO; balonare și altele. Un ficat leneș nu înseamnă același lucru ca un ficat gras.
Importanța ficatului pentru organism
Ficatul este considerat ”calul de povară” a corpului nostru, deoarece își asumă o mulțime de funcții care sunt critice pentru buna funcționare a întregului organism. Una dintre cele mai importante ”responsabilități” ale ficatului este detoxifierea, de asemenea acesta neutralizează efectele nocive ale toxinelor. Ceea ce înseamnă că toxinele nu vor mai fi atât de dăunătoare pentru corp după ce vor trece prin ficat. Atunci când ne suprasolicităm ficatul ani de-a rândul, acesta își pierde treptat abilitatea de a ne proteja. Rezultatul este faptul că noi începem să suferim de diferite afecțiuni, iar procesul de îmbătrânire a organismului devine mai accelerat.
Ficatul mai este și dirijorul proceselor metabolice de care depinde asimilarea nutrienților, vitaminelor și cel care asigură echilibrul hormonilor, fără să mai vorbim de alte funcții la fel de importante. Atunci când ficatul are prea mult de detoxifiat, acestuia nu prea îi mai rămâne energie pentru procesele enumerate la urmă.
Cum ajunge ficatul să fie leneș?
Din păcate, nu este atât de greu în zilele noastre să aduci acest organ la starea de suprasolicitare. Majoritatea dintre noi locuiesc într-un mediu poluat, consumăm alimente pline de pesticide și ierbicide, absorbim toxine prin piele din ceea cu ce ne spălăm, respirăm aer plin de gaze de eșapament – toate aceste toxine vor trebui să fie neutralizate de către ficat. Altă categorie de toxine foarte dăunătoare sunt metalele grele, care se găsesc în număr de 23 diversități în lucrurile ce le folosim zilnic și ne pot contamina.
Agenții patogeni – adică virușii și bacteriile – sunt o a treia povară majoră a ficatului. Corpurile noastre sunt pline de tulpini nedescoperite de streptococ și Epstein-Barr, de exemplu, și acești viruși provoacă o multitudine de probleme de sănătate. Un lucru foarte interesant este faptul că agenții patogeni se hrănesc cu metale grele toxice și alte toxine ce circulă prin organism, iar apoi elimină neurotoxine și dermatoxine. Conștientizând acest fapt, vom înțelege că într-un corp curat de toxine, virușii și bacteriile nu vor avea cu ce se hrăni – respectiv nu va fi un mediu prielnic pentru dezvoltarea lor.
Un alt mod prin care ne distrugem ficatul este alimentația haotică și stilul de viață dezordonat. Dieta cu un conținut crescut de proteine și grăsimi va adăuga încă un plus de muncă care ar putea fi evitată. Ficatul este deja bombardat cu procesarea, filtrarea și neutralizarea toxinelor, metalelor grele, bacterii, viruși, medicamente, alcool. Din păcate, industria alimentară nu face decât să încurajeze consumul ridicat de proteine și grăsimi.
Un alt factor declanșator este nivelul de stres ridicat din zilele noastre ce are un efect coroziv și pro-inflamator ce va trebui să fie neutralizat de ficat. Iar ca să facă lucrurile și mai grave, multe persoane sunt deshidratate, iar hidratarea suficientă este esențială pentru buna funcționare a ficatului.
Epuizarea rezervelor de bilă
Când toate cele enumerate mai sus aduc ficatul în starea de suprasolicitare, acesta își va epuiza resursele de bilă și va înceta să producă suficient suc biliar. Sănătatea vezicii biliare este foarte importantă, deoarece sucul biliar este un mod prin care toxinele se elimină din ficat. În acest mod bila va ajunge în colon și va fi eliminată prin masele fecale. În situația când ficatul produce insuficientă bilă, grăsimile vor ajunge să fie stocate sub formă de grăsime viscerală unde vor tinde să se acumuleze și toxinele din corp. O urmare a dereglării funcționării ficatului este scăderea producerii de acid clorhidric de către stomac, ceea ce va duce la o digestie proastă și asimilarea proastă a nutrienților. Aceasta se va manifesta ca inflamație la nivel de intestin subțire sau procese de putrefacție în colon,
Cum poți să îți ajuți ficatul?
Iată câțiva pași simpli care ar putea să te ajute să mai scazi din povara ficatului tău:
- scade consumul de proteine și grăsimi – ar fi bine ca să reduci consumul de alimente de origine animală, deoarece acestea conțin un nivel crescut de grăsimi. Optează pentru cantități mici de grăsimi nesaturate.
- consumă un dejun fără grăsimi – alege să consumi fructe, smoothie sau suc proaspăt. Acestea vor ajuta corpul tău să se detoxifice, iar consumul unui dejun leger îi va permite ficatului să își facă partea lui din procesele de detoxifiere care sunt foarte intense anume dimineața.
- hidratează-te eficient – consumă apă cu lămâie, suc proaspăt de legume. Salatele și supele din legume te vor ajuta să îți menții nivelul optim de hidratare.
Sper că acest articol te-a motivat să fii mai conștient de ceea ce faci zi de zi și să începi să aduci schimbări în stilul tău de viață pentru a nu-ți duce ficatul la limita minimă de funcționare. Iar dacă vrei să îi dai o mână de ajutor corpului tău, te invit să iei parte la programul DETOX de 14 zile. Mai multe despre program găsești aici.
Te pot ajuta să îți rezolvi problemele de sănătate prin corectarea regimului alimentar și fitoterapie. Mai multe despre mine găsești aici sau poți urmări aparițiile mele în media. Postez periodic articole despre sănătate pe blogul meu, iar dacă vrei să citești postări utile despre alimentația sănătoasă îți recomand să urmărești pagina mea de facebook Nutriționist Chișinău Cerevatenco Cristina.
Sănătate și mult soare în suflet să ai!