Ceaiul verde – pro sau contra?

Consumul de ceai verde este intens promovat în media datorită beneficiilor pe care acesta le oferă sănătății prin aportul crescut de antioxidanți.

Recent m-am prins că citesc o ideie tare interesantă despre consumul de ceai în cartea Enzima miracol scrisă de dr. Hiromi Shinya . Autorul cărții afirmă că persoanele care beau foarte mult ceai au probleme cu stomacul. Acesta vine cu următoarea explicație ”Este adevărat că antioxidanții aflați în ceai sunt un tip de polifenol, care împiedică sau neutralizează efectele devastatoare ale radicalilor liberi. Totuși, atunci când mai mulți dintre acești antioxidanți sunt reuniți, ei devin o substanță numită tanin. Taninul se oxidează cu ușurință, în funcție de cât de mult a fost expus la oxigen sau la apă, devenin astfel rapid acid tanic. Mai mult, acidul tanic are capacitatea de a coagula proteinele, ceea ce are un efect negativ asupra mucoasei stomacale.”

Renumitul gastroenterolog povestește că în urma examenelor sale medicale a observat că băutorii de ceai și cafea, care conțin cantități mari de acid tanic, prezintă o mucoasă gastrică subțiată. O mucoasă gastrică subțiată înseamnă un stomac sensibil la substanțe chimice a cărui funcție de producere a enzimelor va scădea treptat dacă nu se face o corecție a regimului alimentar.

Caracteristicile mucoasei stomacului unei persoane sănătoase sunt următoarele: mucoasa stomacului este de un roz uniform, fără denivelări, fără formațiuni pe suprafața acesteia, sub mucoasă nu sunt vizibile vasele de sânge. Stomacul unei persoane nesănătoase este acoperit pe interior de pete, are zone cu roșeață sau chiar poate fi umflat. Când stomacul dezvoltă o inflamație cronică sau acută a membranei mucoase, căptușeala gastrică se subțiază și vasele de sânge devin vizibile sub membrană.

Mai mult, odată cu subțierea mucoasei gastrice aceasta începe să se atrofieze sau să se încrețească. Celulele de la suprafață încearcă să compenseze, multiplicându-se în anumite porțiuni și creând denivelări în peretele stomacului. Aceștia sunt primii pași către dezvoltarea unui potențial cancer.

Dr. Hiromi Shinya povestește în cartea sa că chiar dacă japonezii aveau o alimentație mai sănătoasă decât americanii, aceștia totuși sufereau mai des de durere de stomac din cauza obiceiului de a consuma cantități mari de ceai. Recomandarea lui este să bem ceaiul după masă, nicidecum pe stomacul gol, iar 2-3 cești de ceai sunt mai mult decât suficiente. Acest sfat este valabil și pentur consumatorii de cafea.

Vrei să afli mai multe informații despre alimentația sănătoasă?

Abonează-te la Newsletter!

Iar dacă îți dorești să faci o schimbare la început de an, te invit să iei parte la Program Detox 14 zile împreună cu nutriționistul, află mai multe detalii aici.

Program DETOX 14 zile împreună cu nutriționistul

Te pot ajuta să îți rezolvi problemele de sănătate prin corectarea regimului alimentar și fitoterapie. Mai multe despre mine găsești aici sau poți urmări aparițiile mele în media. Postez periodic articole despre sănătate pe blogul meu, iar dacă vrei să citești postări utile despre alimentația sănătoasă îți recomand să urmărești pagina mea de facebook Nutriționist Chișinău Cerevatenco Cristina

Poți suna la +37379223404 sau folosi unul din butoanele de mai jos:

 

One comment

Comments are closed.